Tulburările afective sunt cele mai frecvente boli mintale și sunt adesea însoţite de comorbidităţi tot din spectrul tulburărilor mentale (tulburări de anxietate, dependențe, tulburări de personalitate).

Datorită riscului de sinucidere în perioadele depresive, tulburările afective sunt considerate ca fiind un pericol fundamental pentru viață. Impactul asupra integrării psihosociale a pacienților cu astfel de afecţiuni și povara pe care rudele trebuie să o suporte este adesea foarte mare. Depresia unipolară ocupă primul loc printre cauzele pierderii „anilor de viață sănătoși” la nivel mondial, în funcție de scorul DALY (An de viață ajustat pentru dizabilități). Costul tratamentelor tulburărilor afective reprezintă 7% din costul total al tratamentului bolilor în Europa.

Faza terapiei antidepresive acute vizează remisia completă a manifestărilor depresive. Odată cu atingerea remisiei complete se trece direct la terapia de întreținere. Mecanismul de acțiune al aproape tuturor antidepresivelor de pe piață se bazează astăzi pe ipoteza deficitului de monoamină al depresiei, ipoteză formulată în anii 1960. Conform acestei ipoteze, medicamentele antidepresive corectează deficitul cerebral dovedit de serotonină și noradrenalină și induc creșterea perioadei stării de bine prin reglarea descendentă a receptorilor. Eficacitatea antidepresivelor este de 60-70%, adică aproximativ o treime dintre pacienți nu răspund la terapia inițială cu medicamente. În aceste cazuri, este necesară trecerea la un alt agent terapeutic sau inițierea măsurilor adjuvante.¹

¹ Fleischhacker & Hinterhuber. Textbook of Psychiatry. Springer Vienna New York 2012, 154-177.