Disfuncția erectilă este definită ca incapacitatea persistentă de a realiza sau menține o erecție suficientă pentru relații sexuale satisfăcătoare.

Această disfuncție trebuie să persiste cel puțin 6 luni, poate avea cauze organice (vasculare, arteriale, venoase, mixte, neurogene, anatomice, endocrine) sau psihogene și poate reduce semnificativ calitatea vieții și bunăstarea individului, precum și a partenerului de viață.1 În studiul european privind îmbătrânirea bărbaților (EMAS), 30% dintre bărbați au raportat că suferă de disfuncție erectilă. Această condiție poate apărea la orice vârstă, dar prevalența crește odată cu vârsta la aproximativ 64% din persoanele peste 70 de ani. Comorbiditățile (de exemplu, diabetul zaharat, boala coronariană, hipertensiunea arterială sau depresia) și agenții nocivi (nicotină, alcool), dar și stilul de viață (obezitate, lipsa activității fizice) pot provoca sau exacerba manifestarea disfuncţiei erectile.2 Studiile arată că disfuncţia erectilă, în toate grupele de vârstă, nu numai că afectează viața sexuală, ci reduce şi toți parametrii calității vieții.3 În afară de tratamentul cauzelor disfuncţiei erectile sau prevenirea apariţiei acesteia (de exemplu, diabetul), disfuncția erectilă poate fi tratată cu medicamente, de ex. inhibitori ai fosfodiesterazei-5. 1

 

1 Guidelines for diagnosis and therapy in neurology; 4th revised edition 2008, p. 654 ff, ISBN 978-3-13-132414-6; Georg Thieme Verlag Stuttgart.

2 Corona G. et al. Age-related changes in general and sexual health in middle-aged and older men: results from the European Male Ageing Study (EMAS). J. Sex. Med, 2010, 7: 1362-1380.

3 McCabe MP. Intimacy and quality of life among sexually dysfunctional men and women. J. Sex Marital Ther., 1997, 23: 276-290.